Ştiri

tea-asian-girl-e1405438675354

În jurul lumii într-o ceaşcă de ceai

Indiferent de culoare, ceaiul are mulţi adepţi! O parte esenţială a vieţii cotidiene în lume, aduce oamenii împreună şi în unele ţări chiar a inspirat ceremonii speciale şi ritualuri. De la verde şi negru la aromat şi semi-fermentat, veniţi cu noi într-o călătorie de explorare a lumii ceaiului!

tea-in-the-world

O plăcere împărtăşită – oriunde v-aţi afla

Ceaiul verde, ceaiul negru, ceaiul alb – toate străbat lumea pentru încântarea noastră! Cel mai important producător mondial de ceai este, desigur, China, urmată de India, Kenya şi Sri Lanka. În timp ce aceste ţări exportă mult din producţia lor – şi în unele cazuri chiar cea mai mare parte a acesteia – Turcia bea aproape tot ceaiul pe care îl produce. Şi cine şi-ar imagina o excursie la Istanbul fără a se bucura de ceaiul de mentă celebru, presărat cu seminţe de pin?

Deşi ceaiul este transportat în aproape orice ţară din lume, Europa, (în special Marea Britanie), Rusia şi SUA importă cantităţi foarte mari în fiecare an. În medie, fiecare persoană din Marea Britanie, Turcia şi Iran bea câteva kilograme de ceai pe an. Iar în lume se consideră că anual se consumă aproximativ 4 milioane de tone de ceai! Fie că se consumă cu un strop de lapte, cu puţină lămâie, cu un biscuit sau pur şi simplu pentru un bun început de zi, ceaiul se adaptează la oricine, indiferent de gusturi, obiceiuri şi micile excentricităţi!

Există chiar şi arta rafinată a gătitului cu ceai, cu reţete cum sunt prăjitura de zmeură şi prăjitura Matcha (preparată cu ceai japonez) şi puiul cu scorţişoară şi ceai verde.